Vocea Elevilor

Școala Invers – în viziunea unor elevi

Cel puțin o dată ai confesat și tu – ,,ce mi-aș dori să fiu elev din nou…” – și cel puțin o dată ai fost întrebat sub o notă ironică: ,,trăiești cumva într-un univers paralel?”, nu-i așa?

În urma unei ore de lectură, la limba și literatura română, la clasa a V-a, profesoara a fost de-a dreptul fascinată de o compunere ,,cu de toate” – imaginație, amuzament, creativitate și un strop de apreciere pentru fiecare cadru didactic ce îi motivează să se perfecționeze.

Iată cum arată ȘCOALA INVERS FRS în viziunea fraților gemeni, Laurențiu și Sebastian Fălan, elevi în clasa a V-a C, respective în clasa a V-a B.

La „Școala invers FRS”, copiii sunt profesori și profesorii sunt elevi.

Noi, frații gemeni, suntem –  Laurentiu, profesor de Matematică, și Sebastian – profesor de Limba Engleză. Ana este profesoara de Public Speaking, Ștefan – profesor de Educație Fizică, Maya este profesoara de Limba Română, iar Matei este profesor de Geografie, Istorie, Biologie, Chimie, Fizică și Informatică J. Carla Orjehovschi este directoare, iar Luca V. – președinte.

În clasa a V-a, Beatrice este cea mai bună la Limba și Literatura Română. Face niște compuneri incredibil de frumoase.

Clara stă tot timpul cu nasul în cifre. Este cea mai bună elevă a noastră la Matematică!

Diana, fetița care stă în prima bancă știe ce s-a întâmplat în fiecare zi și la fiecare ora în Primul Război Mondial.

Bobi, un băiețel micuț și brunet, se joacă permanent pe telefon. Când părinții îi confiscă telefonul, ne vorbește numai despre calculatoare, memorie, programe și despre Moș Crăciun cu care era vecin când stătea în Finlanda.

 Elevul Edi a pictat toți pereții clasei și nu a fost exmatriculat pentru că desenele sunt minunate.

Andreea P. câteodată, deranjează orele cântând.

Diana M ține discursuri urcată pe catedră.

Dani este într-o permanentă competiție cu Bogdan. Ei sunt sportivii clasei, nu intră la ore până nu fac două ture de școală în alergare ușoară. Fetele se uită cu admirație la ei!

Elena este pasionată de Biologie. Dacă ai puțin timp liber, imediat îți scoate din geantă frunze de “tilia tementosa” și-ți povestește despre cele 30 de specii de arbori. Nu știți ce este tilia tementosa? Nu vă spunem! Întrebați-o pe Elena!

În banca a III-a stă Silvia. Este o fetiță tare cuminte și liniștită. Dacă vrei să fii un cetățean corect și responsabil, cu siguranță are câteva sfaturi pentru tine.

Să nu uităm de prăjiturile Emiliei. Sunt făcute chiar de ea. Câteodată ne supărăm pe ea pentru că ne ascunde dulciurile. Spune că nu sunt sănătoase.

Andreea este colega pasionată de Limba Engleză. Nu scoți un cuvânt în Limba Română de la ea. Câteodată, îi corectează pronunția și profului Sebi.

Dacă vrei să călătorești gratis spre insule exotice, te duce cu gândul Ligia. Noi credem că ea nu are vederea la fel ca noi toți. În momentul în care se uită la un obiect, îl scanează instantaneu pe harta cartierului, orașului, țării, lumii și chiar în univers.

Și să nu uităm de Roxana Sie ist wunderschön. Toți colegii și toți profesorii o iubesc!

Și nu putem să nu vă spunem despre Alina, șefa clasei. Este cel mai ambițios copil. Este prima la toate materiile, dar… are și cele mai multe avertismente! Și știți de ce? Nu-i place să poarte uniforma.

Clasa a V-a este cea mai unită clasă. Secretul este la Emi. El le vorbește despre caracter și principii morale.

Este minunată clasa a V-a de la FRS! Suntem mândri că suntem profesori aici!