Sistem Educațional

Vocea părinților, reacțiile profesorilor, opinia conducerii și alte revoluții din școala de azi

Simon Sinek, Robin Sharma și Ken Robinson sunt câțiva dintre autorii care îmi marchează primele 90 de minute din orice zi de școală. Cu toate că practic cu sfințenie trezitul la 5.00 dimineața, ori de câte ori sună alarma, primul meu instinct este să o opresc. Cred că singurul lucru care mă motivează este că, dacă reușesc să mă dau jos din timp, voi avea parte de cea mai liniștită aromă de cafea. În rest, viața mea e un fel de Gara de Nord. Îmi place, însă să călătoresc, deci nu mă plâng.

De zece ani încoace, încerc să descopăr cum se face cel mai bine școala. Mă încăpățânez să cred că o națiune cu un sistem educațional bun va avea o economie puternică. Știu că doar această frază, lăsată pe un wall de facebook, poate genera o semi-revoltă și o listare de argumente care de care mai solide cum că: e așa, sau nu e așa, sau ar fi așa dacă. Pot înșira zeci de exemple din alte țări care au dovedit practic afirmația de mai sus, dar de cele mai multe ori, ne preocupă atât de mult contextul local, încât ni se par acele exemple ca venite din alte galaxii.

Determinată din fire, rămân la ideea lansată și supun atenției redefinirea conceptului de sistem educațional, în așa fel încât să fie mai digerabil. Sistemele sunt formate din oameni (încă!), iar cel educațional nu face excepție, ba din contră, e cel mai uman dintre toate.

Sistemul nostru educațional funcționează cu o condiție: să fie îndeplinit principiul echilibrului. Nu-mi place matematica, fizica nu am înțeles-o, dar perfecțiunea simbolică a triunghiului echilateral îmi servește drept imagine pentru acest principiu.  Drept care, ipoteza mea de lucru ar trebui lansată astfel:

Dacă triunghiului sistemului educațional (părinte, profesor, copil) funcționează în mod echilibrat, atunci apare performanța.

Mai exact:  dacă fiecare parte a sistemului își îndeplinește echilibrat partea, mecanismele interne generează rezultate externe.

Ce trebuie, deci să facă fiecare:

  1. Profesorul se pregătește.
  2. Părintele susține.
  3. Copilul învață.

S-ar putea deja să îți vină să închizi device-ul și zici: redundant! Știu, pare aproape dilentatistă teza mea de lucru dar, rogu-te puțină răbdare.

Din păcate, realitatea noastră este că ai noștri copii nu mai învață, pornind de la presupunerea că le știu pe toate, părinții parcă așteaptă orice motiv să își manifeste lipsa de susținere pentru școală, iar profesorul ajunge la concluzia: la ce bun să mă mai pregătesc!

Apoi, ne trezim cu rezultate dezastruoase, cu reforme pe rol de parcă am fi în fabrici, iar conducerea școlilor doar așteaptă să vadă ce va urma. Iar sistemul intră în ceea ce fizicienii numesc: entropie.Energia, pentru că este finită, se termină, iar dacă sistemul nu găsește surse de reciclare a energiei, poate să înceteze să mai funcționeze la adevăratul potențial.

Dacă vrem să dăm un restart cu adevărat sistemului, e timpul să regăsim surse puternice de energie. Profesori dragi, pentru noi sursa de energie trebuie să rămână copiii. Pentru ei merită să ne pregătim, să ne inspirăm, să ne autoevaluăm, să ne corectăm, să ne găsim surse extra de energie pentru a nu intra în dezechilibru.

Părinți scumpi, fără de care sistemul nostru ar fi incomplet: avem nevoie de vocea voastră să rostească și lucruri pozitive, să ridice, să încurajeze, să întrebe, NU să presupună și să fie un factor de motivare, nu de instigare. Căci dacă am primi încurajarea mai des, n-am mai pierde energia destinată copiilor încercând să vă convingem că e bine ceea ce facem.

Copii prețioși, oricât de nepotrivit sau inutil ar părea ceea ce vă învățăm, să știți că singurul motiv pentru care rămânem în sistem de cele  mai multe ori sunteți voi! Dacă dați puțin căștile jos și aveți răbdare să ne ascultați, s-ar putea să descoperiți că am putea crea un dialog interesant!

Iar voi, conducători rezistenți, colegi ai mei care înfruntați furtuna,  să știți că aveți abilitatea de a regla fin schimburile dintre părțile componente ale sistemului, având grijă ca fiecare rotiță a acestuia să funcționeze optim.

Cred că se poate și, mai ales, cred că merită. Cu o singură condiție: să nu încercăm să ne substituim rolurile unul altuia!

P.S. Frau, asta e pentru tine! Uită-te în oglinda pusă de copiii pe care îi instruiești, căci aceea e cea mai clară 🙂

Alina Cîrjă

Fondator Școala Româno-Finlandeză!