Confesiuni,  povestea mea

Din jurnalul unui profesor…

Cum ai putea să transpui în cuvinte ceea ce doar inima poate simți? Căci, într-adevăr, a fi profesor la nivelul preșcolar, pare a se rezuma la a vedea cu sufletul micuțul om care pășește timid pragul clasei tale. Întotdeauna am crezut că ceea ce simte un copil în primii ani de grădiniță devine fundația pe care se vor clădi ulterior încrederea în sine, în forțele proprii, puterea de a realiza lucruri noi și însăși singularitatea sau originalitatea eu-lui ce abia începe să se contureze.

Ca profesor de preșcolar te-ai angajat astfel în această misiune: de a construi, împreună cu familia copilului o fundație solidă sau bazele pe care ulterior se va ridica o arhitectură unică.

Pusă în fața unei provocări de asemenea amploare, ca profesor, mă gândesc la copiii pe care îi îndrum cu o afecțiune nețărmuită, asemănătoare celei pentru copilul meu. Mi-e imposibil să mă separ de ideea că aceleași idealuri pe care le visez pentru copilul meu, fiind aproape de aceeași vârstă cu aceștia, le văd și pentru cei cărora le spun, de aproximativ patru ani, ,,copiii mei”. Și-mi amintesc, fără prea mare efort, de prima zi în care, cu mâinile tremurânde, încercau să unească două cuburi pentru a obține o imagine; iar astăzi construiesc, din diverse materiale reciclate chiar de ei, figura unei ,,clădiri care o să fie”.

Și, ca orice profesor reflexiv, mi-aș dori să bifez pentru copiii mei atingerea tuturor premiselor necesare reușitei școlare: cunoștințe despre om și lume, dragoste pentru natură și pentru știință, independență și putere de decizie și cel puțin un gram din acel savoir-faire care le va garanta buna gestionare a oricărei situații ulterioare. Nu în ultimul rând, doresc să notez echilibrul interior care îi va transforma în oameni fericiți.

Nu pot să nu arunc o privire însoțită de o dâră de melancolie spre frumusețea acestor ani: progresele și pașii mici făcuți la timp, descoperiri mari și mici, acompaniate de bucuria realizării lor, dificultăți și momente grele depășite de dragul echipei (pentru că, într-adevăr, grupa de preșcolari s-a transformat într-o echipă în care imperfecțiunile sunt acoperite de dragul unui tot-unitar). Și iată cum, fără să îmi dau seama exact când s-a întâmplat acest lucru, echipa noastră a ajuns să reprezinte, din punctul celor care investesc aici în fiecare zi câte un pic din sufletul lor, un ideal: un ideal de înțelegere, de cooperare, de întrajutorare, susținere, suport moral și fizic și învățare reciprocă.

Aceste câteva idei fiind spuse și având în vedere fericirea și mulțumirea momentelor trăite împreună, totodată și mândria familiilor de a avea astfel de copii neprețuiți, vă reamintesc, dragilor, să vă bucurați de zborul creșterii în care urmează din toamnă să vă angajați, să aveți calea lină și să prețuiți cunoașterea!

Cu drag,

Mati Burlănescu

Profesor Învățământ Preșcolar