Sistem Educațional

Hai să nu ne mai mințim

Sunt un optimist de fel. De data aceasta, însă, mă chinuie realitatea.

Școala online este o soluție potrivită pe termen scurt și situații speciale   Din păcate, nu este o soluție bună, dacă termenul nu este bine delimitat și instrucțiunile sunt primite de pe-o zi pe alta.

Am „norocul’ să funcționez într-o comunitate în care, din orice postare pe facebook a colegilor mei, mai învăț despre câte o aplicație, un joc, sau o idee de concept transmis mai ușor în mediul online. Nu ne lipsesc dotările tehnice nici mie, nici elevilor mei. Cu toate acestea, am impresia că am ajuns ca un clovn, la circ, care se chinuie să mai scoată din joben câte un truc ca să  creeze un spațiu, cu o atmosferă interesantă, sau să genereze interes și aplauze.

Doamnelor și domnilor, asta NU e școală! Profesorii nu sunt animatori, iar copiilor, dragii de ei, nu li se oferă ocazia să stea departe de monitor, nici măcar o oră în programul 9-16,  altfel primesc absență. Apoi, fac o pauză și continuă cu temele.

Trăim un dezastru care este generat, precum am spus în repetate rânduri, de lipsa viziunii coerente asupra educației. Lucrurile sunt simple:să ai conducători numiți pe competențe în școli și în administrațiile locale și să le dai  libertatea să facă treabă! Să creeze scenarii potrivite comunității lor, să ia în considerare vârsta, expunerea, orice este vital pentru a proteja copiii și familiile lor.

Dați-ne, domnilor conducători (care n-ați mai intrat o oră la clasă, ce să mai zic de online…) posibilitatea să organizăm în coformitate cu normele de igienă, cu numărul de copii din școală, scenarii reale, nu bazaconii precum modelul hibrid.  Doar așa putem să ne asigurăm că acești copii nu ajung niște obosiți, triști și fără competențe reale.

Tocmai am încheiat două ore de pedagogie cu o clasă motivată, pregătită, cu niște copii implicați, care pun întrebări. Nu este vina lor că încep să-și piardă entuziasmul, că nu mai rezistă pironiți pe scaune, că încep să se plictisească.

Au nevoie de experiențe de învățare, de atenție individuală, de timp offline, de independență în realizarea unor sarcini, de comunicare reală, de discuții, de prietenie, de contact vizual, de energie pură, pe care numai interacțiunea umană ți le poate aduce.

Până și Ministrul Sănătății declara ieri că nu școlile sunt „de vină” pentru sursa focarelor.

Ca director de școală știu ce ar trebui să fac. Dacă aș avea autonomia deciziei. Momentan ne prefacem: ei că învață, noi că e bună soluția online.

Dumneavoastră, domnilor guvernanți, știți ce aveți de făcut?

P.S: Până la urmă și restaurantelor le-ați dat voie să funcționeze sub formă de terase, care numai terase nu mai sunt.

Alina Cristiana Cîrjă

Director LRF

Comments Off on Hai să nu ne mai mințim