Ascuns, și totuși în fața ochilor tăi – Cercul Siguranței

Cred că știi acele cărți pline de imagini colorate și detaliate, la care copilul trebuie să privească atent ca să descopere micile simboluri ascunse. Pe o pagină care arată o pădure deasă, să spunem, copilul trebuie să găsească trei șoricei și o mică veveriță. Pentru copil asta este deseori la fel de distractiv pe cât erau pentru noi, părinții, mai demult, jocurile de-a v-ați ascunselea. Și nu-i așa că este adorabil atunci când îți arată triumfător că a reușit, că a rezolvat provocarea, căutându-ți privirea pentru a vă bucura împreună de reușită?

La o astfel de scenă am asistat zilele trecute și, în următoarea secundă, mi-am dat seama că zi de zi și noi, părinții, în relație cu copiii noștri, suntem ca în fața unor pagini de carte pline de păduri dese. La o privire rapidă nu vedem decât ceea ce este evident, când, de fapt, acolo, ascunse, dar tot în fața ochilor noștri, mai sunt multe alte detalii. Ne-am obișnuit așa de mult să vedem ceea ce este evident și parcă pierdem din atenție veverița și șoriceii. 

Dacă îți lași privirea ațintită doar la ceea ce face copilul, la modul în care el se comportă, riști să pierzi legătura cu el! Nu-i așa că de mai multe ori până acum ți-ai spus că e cazul să faci ceva, să intervii și să-ți influențezi copilul în bine? Sigur ai vrut, și nu o singură dată, să se mai repete momentele când el s-a purtat bine și să poți șterge cu buretele, să rămână uitate pe vecie situațiile când copilul nu s-a comportat așa cum ți-ai dorit.

Poate și tu, ca mulți alți părinți, când ai văzut că regulile nu funcționează, că de recompense se plictisește, că ești în pană de idei cu privire la consecințe, te-ai gândit că trebuie să intervii mai în forță, mai tare, mai răspicat. Dar oare, te-ai uitat după șoricei? Ai găsit veverița?

Cu alte cuvinte, lasă deoparte evidentul, lasă ceea ce pare mare și este deseori copleșitor și mută-ți atenția de la comportamentul copilului, de la ceea ce te-ai tot obișnuit să vezi, la nevoile pe care le are copilul, care îl fac să se poarte într-un anumit fel. Este așa de important să începi să observi și să-ți traduci nevoile copilului!

Să ne gândim la un exemplu, sigur familiar: copilul vine spre tine cu lacrimi mari șiroind pe obraji și, printre sughițuri de plâns, îți arată ceva sau încearcă să îți spună ceva. Nu e prima oară când face asta și te irită astfel de comportamente, faptul că ai un copil care, una-două, vine la tine smiorcăindu-se de parcă cine știe ce i s-a întâmplat. Aceasta este pădurea, lucrurile pe care te-ai obișnuit să le vezi, dar mai e ceva în peisaj.

Oare ce este dincolo de lacrimi, ce nevoie este acolo și tu nu ai văzut-o până acum? Este oare posibil ca, de fapt, copilul tău să aibă nevoie să îl calmezi în frustrarea care l-a cuprins pentru că nu i-a ieșit jocul așa cum și-l dorise? Dacă e așa, atunci stai lângă el și urmărește-i strategia jocului. Poate că are nevoie să învețe una. Poate că, în mod greșit, crede că te poți bucura de joc doar dacă îl câștigi. Dacă e așa, tocmai ai găsit veverița și te ocupi de ea. Te bagi în jocul copilului și începi să predai verbal si non-verbal o alta filosofie a jocului, una în care amuzamentul, dezvoltarea unei strategii, faptul că ești alături de cineva drag, că poți învăța din joc și te poți bucura de succesul altora, sunt valorile adevărate.

Aceasta este provocarea oricărui părinte: să renunțe să se mai poticnească în ceea ce s-a obișnuit să vadă până acum și să zărească detaliile dincolo de pădure, să înțeleagă nevoile copilului, trăirile lui. E foarte adevărat că pădurea este deasă și parcă ocupă întreaga imagine, însă la o privire mai atentă, vom descoperi ceea ce contează cu adevărat.

Care este câștigul? Copilul se va simți cu adevărat iubit, important, prețuit, într-un cuvânt, fericit. Oare nu își doreste asta orice părinte?!

Irina Pîrvu, terapeut de familie și consilier Cercul Siguranței în România