De la Atomi la Ioni

Dacă nu vrei ca lumea ta să se dea complet peste cap, atunci nu îți uita geanta în clasă. Era ultimul an de liceu, iar eu încă nu reușisem să îmi construiesc o structură stabilă. Eram deja ultima din grupa mea și aveam impresia că o sa rămân așa pentru totdeauna.

– Oxigen? zise Sodiul. S-au terminat orele, vii?

Sodiul era cea mai bună prietena a mea, dar ea își găsise deja perechea, Clorul. Iar eu ce făceam? Am adormit în timpul orei a doua oară săptămâna asta.

– Îhî, zic eu și m-am ridicat încă somnoroasă.

Mi-am luat haina și am ieșit afară. În graba mea, mi-am lăsat geanta în clasă. I-am strigat peste umăr Sodiului că o să o prind din urma și am alergat înapoi spre școală. Când am intrat în clasa, nu mi-am dat seama că mai era cineva acolo până când am auzit un zgomot. M-am întors și l-am văzut pe Magneziu încercând sa își ridice pixul de pe jos.

– Ce faci aici? l-am întrebat.

– Am venit de la antrenament, tu?

Răspund ridicându-mi rucsacul. De afara se aude un fulger si începe ploaia, iar magneziul mă întreabă dacă vreau să mă ducă acasă cu mașina. Ploua tare, așa că am acceptat.

În mașina, îmi dau seama că ceva se schimba. Deveneam ion.

Poveste scrisă și ilustrată de Alexia Frasteli si Teodora Stoian (clasa a 7-a B)