-
Soundtrack of my life
Am dat ca temă elevilor de clasa a 8-a să realizeze un playlist cu titlul “Playlist of my life” – dacă s-ar realiza un film după viața ta, ce coloană sonoră ar avea? Ceea ce am primit de la ei a fost copleșitor, răvășitor și surprinzător. Un privilegiu! Și-au așternut sufletul în fața mea! Poți afla mai multe despre un om din playlistul său, decât din faptele sale! Unii dintre ei îl vor continua, ca un jurnal muzical al existenței lor. O moștenire! Tema nu e simplă, având multe instrucțiuni de urmat. Trebuie să identifici momentele marcante din viața ta. Stabilește cuvinte-cheie și caută! Caută cântec după cântec până îl…
-
Nu e ușor, dar e frumos!
Într-o zi, la o întâlnire cu prietenii, primesc întrebarea “Cum este să fii educator la început de drum?”. Răspunsul meu a fost dat în câteva cuvinte „Nu e ușor, dar e frumos…” „Ce te face să spui asta?”, mă întreabă o prietenă. Mi-a luat puțin timp să mă gândesc până să îi ofer un răspuns, dar într-un final am reușit să găsesc unul. Nu e ușor să mă ridic deasupra tuturor copiilor și apoi să mă cobor la mintea lor, însă este frumos că, în fiecare zi, am ocazia să fiu copil, dar și adult responsabil. Nu e ușor să port un zâmbet pe față, care să îi încurajeze pe…