Scrisoare de intenție de la un viitor profesor
Stimată Doamnă Ministru al Educației,
Vă scriu în calitate de elev al Liceului Româno-Finlandez, la clasa cu profil pedagogic. Am învățat și în sistemul de stat, și în sistemul promovat de Școala Finlandeză. Am luat din ambele ceea ce mi s-a potrivit și am constatat că în sistemul finlandez sunt unele lucruri care m-au ajutat să progresez foarte mult, să am încredere în mine, să îmi descopăr noi talente și să îmi folosesc potențialul la maximum, toate aceste beneficii fiind atinse fără investiții prea mari.
Eram un copil care, la sfârșitul clasei a IV-a (ciclul primar l-am absolvit într-o școală de cartier), în ciuda rezultatelor școlare foarte bune, nu puteam vorbi în public. Comunicam doar cu persoane în care aveam încredere și nici nu se punea problema să fiu în centrul atenției, indiferent de situație. Eram blazat, nu simțeam nevoia de a arăta că știu sau că pot mai mult, și nu încercam să ies din zona mea de confort. Rezultatele sportive deosebite nu erau apreciate, ci, dimpotrivă, constituiau un motiv de desconsiderare din partea doamnei învățătoare. Poate că as fi vrut să fac multe, însă aveam impresia că un copil simplu ca mine nu ar putea niciodată să fie perceput drept important. Eram îngrozit de ideea că voi începe clasa a V-a în aceeași școală în care vărul meu puțin mai mare decât mine era zilnic hărțuit și agresat atât verbal, cât și fizic de către un grup de copii din clasă, pe motivul că își făcea temele și încerca să își vadă de treabă, fapt ce îi punea pe ei într-o lumină proastă.
Urma să învăț după-amiază, să ies pe întuneric de la școală și să fac față grupurilor de copii agresivi pe care i-aș fi deranjat poate cu ceva, neintenționat. Ar fi trebuit să renunt la sport și să găsesc o solutie cu temele pe care ar fi trebuit să le fac singur dimineața, nu din cauză că nu aș fi putut, ci pentru că nu aveam încredere în mine. Surpriza a intervenit atunci când ne-am mutat în alt cartier, școlile din zonă erau supraaglomerate, iar rezultatele școlare ale copiilor din zonă erau nu tocmai îmbucurătoare, la fel și comportamentul lor extrașcolar. Părinții mei și-au asumat decizia de a mă înscrie la Școala Româno-Finlandeză, care funcționa de ceva timp și era în curs de acreditare. Am avut șansa de a merge două zile la cursuri ca orice alt copil deja înscris acolo și să decid dacă îmi place sau nu noul mediu. Spre surprinderea mea, copiii de aici erau foarte liniștiți și nu înțelegeam de ce nu se bat și nu se împing pe scări. Mai târziu aveam să aflu că aici nu se duceau bătălii pentru supremație și validare.
Acele metode ce au avut rezultate în cazul meu sunt aparent simple, dar foarte eficiente. Aș vrea să vă sugerez introducerea în sistemul de stat a acestora, pentru a sprijini și alți copii în a avea rezultate remarcabile, atât ca performanțe școlare, cât și ca dezvoltare personală și evoluție socială.
Între profesori și elevi există o atmosferă caldă și prietenoasă, începând de la salut, până la adresarea pe numele mic. M-a șocat că de multe ori elevii îmbrățișau profesorii când intrau în clasă, eu fiind obișnuit să mă ridic în picioare și să îi privesc ca pe cineva din tabăra adversă. Aici, elevii și profesorii glumesc împreună, iar materia studiată este discutată liber, ca și cum cineva care cunoaște domeniul dorește să împărtășească ce a acumulat cu discipolii săi. Chiar dacă nu învățam la această școală de mult timp, deja îi simțeam apropiați, simțeam că fac parte din echipă, că nu sunt criticat atunci când greșesc, că sunt încurajat să spun ce gândesc, că sunt corectat cu bunăvoință. Pentru profesori există un respect uriaș, manifestat ca o prietenie. Fiecare dintre ei încearcă prin orice mijloace considerate potrivite să ne transmită materia respectivă. Ei își folosesc carisma pentru a ne apropia de ei și de disciplina de studiu, iar noi simțim nevoia de a le răspunde fără a-i dezamăgi.
Cooperare, nu concurență
Profesorii ne învață că dacă ne ajutăm colegii și creștem împreună este mai valoros decât a face ierarhii. Avem echipe la multe discipline școlare, dar și în activitățiile extrașcolare. Avem colegi cu cerințe educaționale speciale, are au făcut progrese uimitoare. Făcând parte din echipa de Public Speaking, am ajuns treptat să nu am emoții atunci când vorbesc în public și chiar să devin performant în domeniu. Tot datorită profesorilor și echipelor, am ajuns să pot cânta în public, în fața a sute de oameni, fără să mă simt timorat.
Inițiative proprii și implicare socială
Dacă un elev se consideră performant sau pasionat de un domeniu este încurajat să adune în jurul său alți copii pe care să îi învețe ceea ce știe. Astfel s-au născut cluburi care funcționează în timpul liber, în care copiii sunt instructori (dans, redacție, public speaking, fotografie și sport). O bună parte dintre elevi inițiază proiecte de implicare socială: vin cu propuneri de ajutare a comunității locale sau a persoanelor defavorizate, gândesc cum să pună acest lucru în practică și trec la acțiune.
Triunghiul profesori-părinți-elevi
Implicarea este cheia succesului și se simte această cooperare și deschidere permanentă, atât în domeniul organizării activității, cât și în timpul liber. Aceeași atmosferă de prietenie caractierizează și relația părinte-profesor, aceștia cooperând pentru buna cunoaștere și influențare a copiilor. Astfel, educația devine produsul deopotrivă al scolii și al familiei.
Implicarea elevilor în conducerea activității școlare și în luarea anumitor decizii administrative. Anual se organizează o campanie deschisă de alegere a președintelui copiilor, care să reprezinte elevii în anumite ședințe/discuții. Este un obicei ca atunci când urmează să se implementeze măsuri care privesc o anumită categorie de elevi, aceștia să fie consultați sau înștiințați din timp asupra posibilelor schimbări. Totodată, copiii vin cu propriile soluții de îmbunătățire a unor activități, iar dacă soluțiile găsite sunt bune, sunt implementate.
Valorizarea elevului
Rezultatele deosebite ale orcăruia dintre elevi sunt apreciate și lăudate public, indiferent că țin de domeniul școlar sau extrașcolar. O formă de recunoaștere a meritelor este și participarea celor mai buni la anumite materii, alături de profesorii de la disciplina respectivă, în procesul didactic la alte clase.
Sper din toată inima, doamna ministru, că rândurile mele sincere v-ar putea ajuta să găsiți inspirație pentru noile proiecte pe care le veți implementa. Probabil că o vizită la Liceul Româno-Finlandez v-ar convinge fără alte comentarii de justețea celor prezentate. Pe mine, toate cele menționate mai sus m-au schimbat în bine și m-au determinat să aleg pe viitor meseria de profesor.
Cu stimă și cele mai bune intenții,
Ștefan Dumitrache